La începutul lunii septembrie 2021, producătorul auto Renault a anunțat lansarea celui mai nou model electric: noul Megane E-Tech 100% electric! Noul autovehicul, ce va fi creat în Europa, îmbină tehnologia de ultimă generație cu design-ul inovator, oferind experiențe inedite la volan! Performanțele mașinii* sunt și ele incredibile: 220CP sau 160 kW, 7,4 s. 0-100 km, 470km autonomie maximă (WLTP). Continuă să citeșto acest articol pentru a afla toate secretele lui Megane E-Tech!
*disponibile în variantele equilibre, technic și iconic. Până la 470 km în varianta business.
PERFORMANȚE NOUL MEGANE E-TECH 100% ELECTRIC
Megane E-Tech 100% electric îmbină agilitatea berlinelor compacte cu spontaneitatea celor mai sportive modele. Motorul de 220 CP amplasat în față, cuplul instantaneu de 300 Nm și jantele de 20″ oferă o nouă perspectivă asupra condusului.
Alte motive de mândrie: platformă revoluționară CMF-EV; baterie foarte subțire, de 60 kWh; motor electric compact, de 160 kW. Vehiculul se bucură de agilitate sporită și spațiu suplimentar la bord grație următoarelor caracteristici:
- distribuția optimizată a greutății
- ampatamentul mai lung
- centrul de greutate mai coborât
EXPERIENȚE INEDITE LA VOLAN
La volanul noului Megane electric poți trăi plăcerea condusului la cel mai înalt nivel. Adaosuri remarcabile sunt serviciile Google la bord, ecranul exclusivist de 774 cm2, design-ul Harman Kardonsound și luminile ambientale.
Cu sunet de înaltă fidelitate asigurat de noul sistem audio Harman Kardon, tehnologie de spațializare a sunetului și mai multe ambianțe (naturală, live, club sau lounge), întreaga experiență stârnește toate simțurile pentru a-ți oferi o călătorie pe măsură.
De acum te bucuri de una dintre cele mai mari suprafețe digitale de la bordul unui vehicul, cu 2 ecrane de 12″, ce totalizează 774 cm2. Megane E-Tech oferă o experiență interactivă perfectă împreună cu sistemul multimedia openR link cu servicii Google incluse și cu tabloul de bord openR de nouă generație, cu culori optimizate.
SERVICII GOOGLE LA BORD
Aplicațiile și serviciile Google de la bord te ajută să rămâi mereu în control și în deplină siguranță. Ai vizibilitate sporită cu ajutorul camerei video integrate în oglinda retrovizoare. Conduci în siguranță datorită celor 26 de sisteme de asistență pentru șofer.
Comunici direct cu Google folosind comenzile vocale pentru a-ți menține atenția la condus. Cu ajutorul comenzii vocale poți controla anumite funcții ale vehiculului, cum ar fi climatizarea și modurile de conducere. Spune „Hey Google…” sau apasă lung butonul pentru comanda vocală de pe volan pentru a începe.
Google Maps te ajută să ajungi la următoarea destinație rapid. Îți oferă informații în timp real despre trafic prin ajustarea traseului și cu ajutorul indicațiilor vocale.
Sistemul OpenR link cu servicii Google incluse salvează setările preferate pentru ambianță și condus. Vehiculul inteligent te recunoaște și se adaptează preferințelor tale.
Prin intermediul Google Play poți descărca aplicațiile preferate în mașină, la fel de simplu ca pe un telefon mobil. Asculți cu ușurință melodiile, podcasturile, audiobook-urile tale favorite direct din mașină.
DESIGN INOVATOR
Partea frontală, asemănătoare cu cea a unui SUV, și caroseria compactă de tip berlină conferă o siluetă deosebită. Iată câteva caracteristici care subliniază originalitatea designului:
- farurile full LED specifice
- lumini spate cu efect moiré
- banda 3D fluorescentă din spate
- jantele de 20″
- ornamentele aurii cromate
- plafonul panoramic negru
Te vei bucura de un încărcător prin inducție în față, un port USB-C în spate, compartiment de depozitare central și lateral de 33 l și volum portbagaj de 440 l. Datorită acestora, Megane E-Tech 100% electric oferă o ambianță desăvârșită la bord.
Platforma specifică modelului Megane E-Tech 100% electric se remarcă printr-o podea complet plană. Podeaua mai lată și tabloul de bord openR nou oferă spațiu suplimentar: în spate beneficiezi de 209 mm spațiu la picioare și 33 l spațiu de depozitare.
Citește mai multe despre noul Renault Megane E-Tech 100% electric aici!
Lasa un comentariu